duminică, 19 februarie 2012

Viata ca un CURCUBEU

Luni dimineata... Telefonul urla la mine sa ma trezesc. Il opresc si ma dau jos din pat. Cine a spus ca lunea e cea mai urata zi din saptamana avea mare dreptate! Dupa un week-end atat de frumos, trebuie sa ajung din nou la birou... Imi aprind o tigara, iau cana de cafea si trag o privire pe geam. Vremea parca vrea sa-mi faca in ciuda... Multa, foarte multa zapada... Frig... Si eu trebuie sa merg pe jos pana la munca... In mod normal ajung cam in jumatate de ora, dar azi trebuie sa ma pornesc mai devreme ca sa ajung la timp. Nu-mi place deloc iarna si in fiecare an imi tot promit ca ma voi muta in tarile calde... Pana atunci totusi  ma grabesc sa ies din casa pentru ca nu-mi place sa intarzii la job.
Ies din bloc si dau de aerul rece. Ninge! Nu-mi place ca trebuie sa ma ‘plimb’ pe asa o vreme, dar incerc sa ma grabesc pentru a scapa mai repede de aceasta parte urata a zilei. As fi preferat sa fie o zi calduroasa de vara. Soarele mi-ar zambi si mi-ar tine de urat tot drumul. Si in plus, nu ar trebui sa fiu imbracata cu toate hainele astea groase... Ca sa treaca mai repede partea grea, imi imaginez ca sunt undeva in natura, langa un parau. Nu am pe mine decat o rochita scurta si vaporoasa. Sunt desculta si iarba umeda imi mangaie picioarele. Norii negri ai unei scurte ploi de vara se pregatesc sa fuga de frica soarelui care vrea sa le ia locul. Imaginea e minunata! Intunericul e lasat in urma, iar in fata mea parca toate zambesc. Copacii si iarba sclipesc atat de frumos datorita micilor picaturi de apa care inca nu s-au uscat. Ridic privirea sa ma bucur de astrul protector si deasupra mea vad cum cerul imi zambeste sub forma unui curcubeu. Ma bucur mult la vederea lui. Incep sa aud mult mai clar susurul paraului care trece pe langa mine. Simt ca mi-a atras atentia pentru a-mi canta ceva. Da, o muzica vesela care imi place. Inima mea incepe sa bata in ritmul ei. O adiere calduta ma face sa plutesc pana la curcubeu.
Waw! Sunt singurul om care a ajuns vreodata in acest loc. Toate culorile parca vor sa imi spuna ceva. Sunt foarte vesele si vorbesc toate deodata. Nu ma pot abtine si incep sa rad cu pofta. Atunci ele se opresc si ma intreaba in cor: ‘De ce razi?’. Eu le-am explicat ca nu pot intelege nimic daca vorbesc toate deodata, asa ca l-am intrebat pe Rosu (fiind primul) ce s-a intamplat. Mi-a povestit ca la inceputul timpurilor culorile lumii s-au certat intre ele. Toate se considerau foarte importante pentru viata. Atunci mi-au spus pe rand de ce: Rosu este sangele care e vital pentru vietati; Oranj sunt toate mancarurile sanatoase (portocala, dovleacul, morcovul); Galben este soarele, luna si stelele; Verde este vegetatia ce ne inconjoara; Albastru reprezinta apa; Indigo ofera echilibrul si contrastul; Violet este culoarea puterii si a intelepciunii. Dupa cele auzite le-am aprobat si le-am intrebat de ce se certau totusi. Violet mi-a raspuns ca erau naive si nu intelegeau prea multe in acea vreme. Mi-a mai spus ca in timp ce se certau a venit o furtuna si le-a speriat. Ele s-au imbratisat pentru a se proteja una pe alta. Atunci ploaia le-a explicat ca toate sunt importante si nici una nu e superioara celeilate. Din acel moment ele urmeaza ploaia asa imbratisate. Le-am spus ca mi-a placut mult povestea lor si curcubeul a disparut.
M-am trezit deodata in fata firmei unde lucrez. In aceasta dimineata am realizat ceva important: Trebuie sa te apreciezi pe tine si pe cei din jur. Toti suntem, ca si culorile curcubeului, importanti. Nu trebuie sa uiti acest lucru! A, si toata aceasta poveste imaginata pe drum mi-a adus zambetul pe buze si cheful de munca!