duminică, 4 septembrie 2011

Scrisoare…


Buna! Ce faci... Iubitu’? Astazi iti simt lipsa mai mult ca oricand... Nu stiu de ce, dar parca si aerul pe care il respir imi aminteste de clipele petrecute impreuna. Pacat insa ca timpul nostru a expirat si nu poti sa te mai intorci aici, acasa la noi...
Stii, in urma cu ceva timp imi doream sa iubesc, sa traiesc o poveste de dragoste interesanta. Visul a devenit realitate atunci cand l-am cunoscut pe vecinul de la etajul 7. El era barbatul care m-a facut sa traiesc altceva. Pacat insa ca noi doi eram atunci ca si acum: atat de aproape si totusi atat de departe... Ne despartea doar un etaj dar a trebuit sa ne cunoastem cu ajutorul internetului. Povestea noastra devenea si mai interesanta atunci cand o spuneai tu prietenilor, dar niciodata nu putem fi cu adevarat fericiti impreuna.
Stii, ma tot gandesc si nu pot sa-mi dau seama de ce am simtit ca tu, scumpul meu... vecin, imi esti sortit. Poate ca sentimentele mele ma faceau sa cred asta. Din pacate inca simt ca vom fi din nou impreuna si gandul asta ma sperie. Acum, ca nu mai esti langa mine, ar trebui doar sa invat sa uit... De ce nu reusesc oare sa ma arunc in bratele altuia? Acum trebuie sa ne gasim separat fericirea.
Da, am petrecut momente minunate impreuna, dar au fost si clipe in care sufeream mult prea mult. Abia acum, dupa trei ani imi dau seama ca niciodata nu am putut sa ne bucuram pe deplin unul de celalalt. Mereu a intervenit o pauza sau o cearta intre noi. Mai grav e ca atunci cand eram impreuna traiam cu gandul ca ne vom desparti din nou. Ne iubeam si ne doream sa fim impreuna dar nu reuseam... Faceam amandoi eforturi sa mergem pe acelasi drum, dar nu reuseam niciodata. Doar tentative esuate de fiecare data. Intotdeauna aceeasi problema: nu puteam trai nici impreuna, dar nici separat.
Abia dupa ce au trecut trei ani de firmituri de fericire am realizat ca nu suntem compatibili. Nu putem sa ne continuam drumul impreuna. Am impresia ca tu ai stiut asta mai devreme, dar nu ai avut curajul sa pui capat acestei iubiri chinuite. Tarziu am inteles ca ma lasi pe mine sa pun punct. Cred ca iti era frica sa recunosti ca a venit momentul in care nu mai avem cum sa luptam pentru iubirea noastra. Nu mai aveam de ce pentru ca nu am fi ajuns nicaieri. Nu putem trai o viata fugarindu-ne precum soarecele si pisica. Astfel, momentul despartirii nu mai putea fi amanat. Inchei acest capitol din viata mea, dar inainte de a-mi lua ‘La revedere!’ vreau sa te mai rog ceva. Este ultimul lucru pe care ti-l cer: ai grija de tine si fa tot posibilul sa fii fericit!